Am si uitat cand am atins ultima data un caine. Orice caine. Am o teama maladiva de caini. O teama atat de mare incat nu trec la mai putin de 3 m de un caine. Nu intru in scara blocului meu daca acolo sau in apropiere este un caine. Mi-am ales scolile si job-urile in functie de zona in care erau amplasate, in functie de numarul cainilor vagabonzi care se gaseau in preajma. Nu exista ceva de care sa ma tem mai tare decat de caini.
Nu m-am nascut cu aceasta teama. Am capatat-o.
Cand aveam 6 ani si fratele meu 3, ne jucam in curtea casei . Aveam un caine adorabil. Mare ,alb si bland. Il chema Lupu. Eram inebuniti dupa el. Intotdeauna ne jucam cu el fara teama ca ni s-ar putea intampla ceva. Niciodata nu daduse vreun semn de agresivitate. Niciunul dintre noi doi nu stiam ce este teama de animale. Era iarna si voiam sa captusim culcusul catelului nostru iubit cu paie pentru a-i fi cald. Luam cu manutele paie si le duceam in cotet. La un moment dat mi-am auzit fratiorul tipand. Cand m-am intors l-am vazut pe Lupu muscand din fratele meu . Era de doua ori cat el. Botul alb al cainelui era rosu de sange. Am inceput sa tip si imediat tata a iesit afara. L-am vazut pe tata, care este cea mai blanda fiinta pe care o cunosc, lovindul pe Lupu si m-a durut. L-a scos pe fratele meu din coltii cainelui si au mers cu el la spital. Cand s-au intors fratele meu avea o copca la pleoapa ochiului drept si tot obrazul era tot o cusatura. Cicatricele inca se vad si se vor vedea toata viata. Fusese muscat si de picior. A doua zi Lupu a disparut. L-au dat unei rude care nu avea copii mici. Multi adulti isi dadeau cu parerea ca trebuia omorat. Tata n-ar fi putut face niciodata asa ceva.
Nu stiu cum s-a intamplat dar din acel moment latratul unui caine imi dadea fiori. Toata copilarie n-am mai avut caine in curtea parintilor mei. N-am reusit sa trec niciodata peste aceasta teama si nici nu cred ca voi putea trece vreodata. Nu am incredere in caini si nu stau in preajma unui caine decat daca are lesa sau/ si botnita.
Nu-i urasc dar ma tem extraordinar de tare de ei. Nu-i vreau neaparat omorati dar sigur nu-i vreau pe strada in preajma mea. Nu eu le-am invadat spatial ci ei sunt cei care traiesc in habitatul meu. Nu mi se pare normal ca totul in viata mea sa graviteze, datorita fobiei, in jurul cainilor. Nu-i inteleg pe cei care gasesc tot felul de scuze cainilor maidanezi care musca oameni. Ba ca oamenii erau de vina, ba ca i-au provocat, ba mai stiu eu ce. Repet nu oamenii au invadat habitatul animalelor, ci invers.
Iubitorii de animale, daca-i iubesc atat de mult sa-i ia acasa. Nu au dreptul sa-mi impuna prezenta lor in strada. Spre exemplu mie imi plac reptilele. S-ar simti comfortabil acesti iubitori de caini comunitari daca strazile ar fi pline de serpi doar fiindca-mi plac mie foarte mult si poate or mai fi vreo trei nebuni ca mine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu