In septembrie 1989 coboram dintr-unul din sătucele de deal din preajma orașului sa-mi încep viata de licean la Mizil. La
acea vreme repartizarea pe clase se făcea în funcție de media examenului. Eram în a doua clasa din cinci sau sase clase deși nota mea la examenul de matematica era puțin peste 6. Toată lumea era de acord
ca proba de matematica a fost una extrem de dificila (eu, care am “divorțat” de
matematica înainte sa ne cunoaștem, eram socata ca am reușit sa iau și atât).
La începerea scolii listele cu admiterea erau încă afișate. Ce ma intriga cel mai tare era ca cel din capul listei avea nota
maxima la mate. Asta reprezenta o delimitare clara intre el si restul lumii.
Mai văzusem geniali ( stătusem cu una in banca timp de 8 ani) dar tot ma întrebam cum poate cineva, la vârsta aceea, sa știe totul din matematica?! Cat
au rămas afișate listele m-am tot uitat la ele și ma întrebam:
-Ce dracu mănâncă ăsta ? De la ce mama naibii i
se trage?
“Asta” era Claudiu Minea. N-am reușit sa aflu răspunsul la întrebări fiindcă în cei patru ani de liceu n-am interacționat niciodată. După cei patru ani de liceu termina ca șef al promoției noastre.
După 20 de ani ( zici ca -i un roman al lui
Dumas) am schimbat primele cuvinte. Si
culmea, am uitat sa-l întreb ce mânca!
Lăsând gluma la o parte, abia acum incepe
povestea.
Făceam politica de aproape 20 de ani. E drept,
la nivel de genunchii broaștei dar făceam! De ce o făceam? Din pasiune și
dintr-un idealism pe care nu-l mai întâlnisem la nimeni. Susțineam de o viata același partid și credeam în principiile și valorile acestuia deși nu eram atât de naiva sa nu-i vad și defectele. Acel
2012 torid avea sa-mi schimbe percepția despre politica și oameni definitiv. In numeroasele campanii ale acelui an aveam
sa întâlnesc 2 oameni care mi-au dărâmat toate ideile preconcepute despre
politica.
Unul
dintre ei este candidatul Colegiului 8 la acea vreme. Era ceva ce nu mai întâlnisem în politica pana atunci. Era candidatul ideal: cult, cu principii,
aplecat către oameni și nevoile lor și, cel mai important, de o moralitate și
cu un caracter care erau cel puțin ciudate pentru viata politica romanească. Cine a câștigat alegerile ? Vlad Cosma, nu mai necesita comentarii! Acela
a fost momentul care m-a vindecat de politica. Am înțeles ca nu poți face bine
oamenilor cu forța!
Cel de-al doilea este Claudiu Minea. Descoperisem
ca este implicat în politica orașului. Primele discuții avute au fost în mediul
online fără sa știu identitatea interlocutorului. Discutam cu o
persoana care se vedea ca nu este un susținător al partidului meu dar scotea în
evidenta minusurile ca un simplu observator de pe margine, fără a ataca, fără a împroșca cu noroi, fără a încerca sa arunce în spatele candidatului meu greșelile partidului. Când am aflat
identitatea celui cu care vorbeam am dorit sa vad ce știe dl. Google despre el. Știa ca își continuase studiile cu același succes ca în liceu și ca activase profesional
doar în mediul privat cu rezultate remarcabile. Asta imi stârnea noi întrebări.
A cunoscut succesul, pe toate planurile, atunci de unde pasiunea pentru
politica , mai ales în Mizil? De ce sa revii in Mizil? Ar fi putut, foarte ușor,
sa o facă la un alt nivel, într-un alt loc. Răspunsul aveam sa-l aflu un an sau
doi mai târziu, după ce focurile pasiunilor politice erau complet domolite, Atunci, într-una din puținele discuții face to
face , aveam sa primesc răspunsul la întrebare. Atunci am descoperit un idealist mai mare decât mine. Vorbea cu o
asemenea pasiune despre oraș și despre lucrurile minunate care s-ar putea face
pentru a-l transforma încât am realizat ca , daca Mizilul se va trezi vreodată
, Claudiu Minea este omul de care are nevoie. Era o discuție amicala iar eu ,
cu exageratu-mi simt al umorului si cu abilitatea mea “desăvârșita” in
discursuri demotivationale , încercam sa-i aduc contra argumente la toate
planurile pe care mi le prezenta, sa-i prezint momente trăite si experimentate de mine in
multele campanii trăite “ pe viu”. Era imperturbabil, focusat pe un singur tel!
Iubea Mizilul cu o pasiune rar întâlnita si era ferm convins ca orasul merita
mai mult și se poate face mult mai mult pentru a-l putea transforma într-o urbe înfloritoare. Părăseam acea întâlnire fericita ca mai exista idealiști,
fericita ca mai exista oameni care lupta pentru principii nu pentru scaune.
BTW, la un moment dat, când eu eram foarte dezamăgita de reacția electoratului care alesese poza si nu omul, mi-a zis o
gluma:
“Undeva . in anii ’90 reprezentanții unei
companii asiatice veneau la filiala din România ca sa le arate ca lucrurile trebuiesc făcute Asa și nu “asa”. După doua săptămâni s-au întors acasă cu concluzia
ca lucrurile merg s-Asa s-“asa”.”
Eu cred c-ar fi un exercițiu interesant sa încercam, măcar acum după 30 de ani, sa înțelegem ca lucrurile ar trebui sa funcționeze doar ASA! In rest , pot doar sa-i urez succes!
Din păcate mi-am pierdut idealismul și am
concluzionat acum multi ani ca România nu se mai face bine, dar… sunt deschisa la surprize!
